Când James Irving s-a mutat la o fermă de pe Insula Man, alături de soția sa, Margaret, și de fiica cea mică, Viorrey, mă îndoiesc că se aștepta ca familia lui să fie bântuită de o mangustă vorbitoare.
Totul a început pe 13 septembrie 1931, când James susține că a văzut o creatură alergând prin curtea fermei sale Doarlish Cashen, cunoscută sub numele de Cashen's Gap în gaelică Manx. La scurt timp după aceea, familia a început să audă ceva zgâriind pe lambriurile din lemn, care căptușeau încăperile fermei pentru izolare. Crezând că au o problemă cu șobolanii, familia a plasat capcane în golurile dintre lambriuri și pereții de piatră ai casei, dar prada le-a scăpat. Într-o ultimă încercare de a speria dăunătorul, James a încercat să mârâie la el, sperând că zgomotul va fi confundat cu un prădător, în schimb creatura a mârâit înapoi. Soții Irving au descoperit rapid că creatura ar putea imita orice zgomot de animal pe care l-au făcut, până când într-o zi, a început să vorbească și în cele din urmă s-a prezentat ca Gef.
Odată ce a început să vorbească, Gef nu a fost foarte înclinat să se oprească, afirmând că „O mangusta poate vorbi dacă este învățată”. Soții Irving susțin că Gef vorbea cu o voce ascuțită, știa să vorbească mai multe limbi și îi plăcea să repete versele pe care le-a învățat Voirrey sau să povestească bârfe pe care le auzise în excursiile pe care le-a făcut pe insulă. Gef și-a asumat adesea rolul unui familiar de ajutor pentru familie; se pare că a adus înapoi obiecte mici pe care le-a găsit și chiar a ucis peste o sută de iepuri pentru a le vinde. În schimb, familia Irving l-a hrănit cu biscuiți, dulciuri și bucăți de banane, așezându-le în sanctul lui, care se afla în vârful unei scări închise în dormitorul lui Viorrey.
